Respiro(ă)

Pescărușul era de cu totul altă părere. Oamenii care nu se mișcă se împut și lui nu-i place duhoarea pe malul mării, malul mării e prea poetic.. și oricum e exact lângă cuibul lui. Așa că azi trebuia să se întâmple. Azi omul trebuia să plece. Și au pornit înspre larg. Acolo putea să rezolve lucrurile onorabil. Exact acolo, în punctul cel mai albastru. El și omul.

Respiro

Dintr-o barcă sare un om îndesat, gras și plin de purici. De fapt, pufoaica lui veche și roasă și roșie e sigur plină de ceva asemănător cu puricii. Pentru că omul se tot scarpină și dacă te scarpini așa vârtos, trebuie să ai un motiv bun. Se uită nedumerit la mare și se oprește o clipă din scărpinat. Parul lui cârlionțat, odată bălai, de făt-frumos, acum a rămas în 3 smocuri, unul mai scurt ca altul. Nici nu vreau să mă gândesc la ce se gândește.

Se întoarce și face câțiva pași. Malul apei e pietros, cresc câteva ierburi fine și lungi. În depărtare, câteva vapoare negre, ca de hârtie, taie în două marele albastru. Cerul și marea sunt un tot dacă le privești îndeajuns de mult.

Cred că o să pornesc la drum mâine. La asta se gândește omul. Poate nu ar trebui să vă spun, dar se gândește la asta în fiecare dimineață. În fiecare dimineață însă, se întâmplă ceva miraculos și îl ține în viață, pe mal. Deși, cine a spus că dacă pleacă cu barca aia verde și veche, cu o scândură lipsă, o să se înece. Poate tot un miracol îl va duce acolo unde vrea să ajungă. Important e, vă spuneți voi inteligent, să știe unde vrea să ajungă.

O sa pornesc la drum în larg și o să văd marele albastru. Acolo vreau să ajung. În mijloc. Se vede acolo un punct mai albastru ca toate.

Dar astăzi, un pescăruș s-a cuibărit în barcă și nu mai vrea să plece. Voi ați spune.. clar! Cu siguranță n-o să plece nici azi. Dar.. dar un simplu pescăruș a făcut ce n-a putut să facă nimic altceva. Un pescăruș în barca mea! Un altcineva viu în barca… MEA! Da, omul nostru era tare sălbatic și.. ținea foarte mult la barca lui. Nu ar fi suportat să fie invadată… de… altcineva. Oricine sau orice ar fi fost. Și atunci, fără să-și dea seama exact ce face, sare în barcă. Un salt acrobatic spectaculos, menit să sperie pescărușul… să-l sperie de moarte, nu oricum. Așa… Barca s-a speriat, da, dar pescărușul a rămas înțepenit pe marginea ei. Omul se holbează întărâtat. Ce tupeu!

Barca porni ușor să plutească, își descoperea hidrodinamica. Apa lingea scândurile obosite și le ținea sus, pe vârful undelor. Barca plutea! Omul se uită în jur și scoate un țipăt de bucurie. Nu ar fi crezut nici el. Poate de asta nu a plecat până acum. Poate din cauză că .. altcineva trebuia să ia decizia în locul lui. Se uită la pescăruș brusc. Din înflăcărarea de mai înainte, omul e acum blând ca un mielușel. Zâmbește fudul de barca sa… vezi, pescărușule, vezi, nu credeai că barca asta merge. Mă credeai prost, nu? Acum să te văd… să te văd unde vrei tu să navighezi. Unde vrei tu să te pierzi? În albastru nu o să ajungi odată cu mine. Nu o să ajungi, mă auzi? Trebuie să te întorci la mal de acuma.. gata. Ți-ai demonstrat, aa, orice vroiai tu să demonstrezi…

mulțumesc.

 

(to be continued)

10091000

”Formele geometrice sunt convingătoare atunci când au armonie. Formele geometrice s-au născut din armonie. Asta ar însemna că ele sunt pur și simplu, fără să se mai pună vreo clipă problema armoniei. Dar..

Încerc de 3 ani să desenez cercul perfect. Fără instrumente perfecte, fără cercuri perfecte. Așa a fost lumea până când am descoperit eu… de fapt până voi descoperi ceea ce caut. Poate nu caut ..

Punct.

Nu ar putea să fie atât de simplu? Ar putea. Orice se poate. Numai că eu nu mă pricep la posibilități. Eu văd forme geometrice. Peste tot. Asta fac și când dorm. Iar când nu visez… când nu visez atunci… atunci nu-mi amintesc. Nu-mi amintesc decât timpul în care văd și asta e tot ce contează pentru mine.

Să fie de fapt.. punctul.. cercul perfect. Și sfera perfectă. Dacă aș avea destul curaj aș generaliza mai mult. Dar nu am. Mă opresc la punct și mă limitez cu unica și singura mea descoperire. Probabil la început nu va folosi nimănui la nimic. Iar mai târziu punctul va fi redescoperit și cine știe cum folosit.”

Un căutător dintre cei care găsesc lucruri fără să fie nevoie de ele în acel moment.

07072007

”M-am săturat să nu fac nimic și să cred că fac ceva. Sau să fac ceva… orice, cu impresia că de fapt nu realizez nimic. Ori una, ori cealaltă, senzația e aceeași. Și e… epuizant să gândești așa.

Să am impresia că .. amestecul face bine. Amestecul de senzații, de domenii și de înțelegeri. Să crezi că lumea ține minte orice gest mărunt, orice privire și orice mică greșeală sau mâzgăleală. Să crezi că tu îți ții minte toate încercările, toate nimicurile, toate gesturile.

Dacă mă prefac că recunosc ceva, e doar pentru că mi-e teamă să nu fi uitat. Dacă am uitat, atunci de ce mi se pare totul atât de familiar? Nu e o reamintire de fapt? Cine spune că nu-ți poți aminti lucruri care nu s-au întâmplat? Ține de imaginație.

Dacă îți imaginezi foarte multe lucruri.. începi să crezi că totul se învârte în jurul imaginației. Da, suntem destul de egoiști din fire, ni se pare că multe depind de noi. Dacă se învârte lumea în jurul nostru.. nu-i așa că de fapt se învârte în jurul imaginației noastre? Cine conduce? Privirea sau ce privim?

Și dacă într-adevăr nu fac nimic, atunci nimicul se învârte în jurul meu. Mi-l imaginez eu cum vreau. Și nu mă mai poate face să mă simt prost că exist degeaba.

Nu sunt atâția oameni care există degeaba? Să văd cum mă contraziceți…”

Un visător și un amestec de băutură.

8092008 (copicat)

”Folosesc toate lucrurile care îmi plac. Le amestec și le refac. Iau un model și îl urmez. Dar mă plictisesc repede și am întotdeauna alt și alt model de urmat. Nu-i așa că e minunat să fii în mai multe feluri, pe rând? Eu sunt de fapt mai mulți oameni. Pentru că nu am destulă răbdare să fiu o singură persoană. E prea puțin să fii o singură persoană.

Bogăția se poate măsura și în stiluri. Ai mai multe stiluri? Ai mai mult stil. Și ești mai bogată. Și mai interesantă.

Nu-mi pasă dacă uneori mi se spune kitsch sau.. snob. Vreau să fiu interesantă. Lumea mă bagă în seamă, nu-i așa? Deci nu fac nimic rău.. nimic neinteresant.

Acum, să îți urmezi modelul (care trebuie neapărat să fie cel mai la modă) nu înseamnă numai hainele sau machiajul sau.. locurile prin care îți petreci timpul. Trebuie să știi să vorbești, să mergi, să știi să te plictisești și să simți la fel … la modă.

Deși nu mi-a plăcut deloc perioada aia obscură când era la modă să fii trist. În fine, nu trebuie să înțelegi tooot ce faci. E de ajuns să-ți respecți principiile. Păi, da. Principiul de a fi la modă. Fiecare etapă are ceva… ceva ce nu poți sări.. cum să spun, dacă nu ești tot timpul la modă, dacă ratezi o singură tendință, atunci nu mai ești, de fapt, deloc la modă. Deloc.

Cel mai frică mi-e să pierd vreo noutate, să îmi pierd telefonul și să mi se rupă tocurile… e bine că uneori tendințele nu cer tocuri. Și trebuie să am ceva stabil… Fiecare om în vogă are ceva personal. Trebuie și eu să am ceva personal. Știi, nimeni nu și-a asumat cu adevărat moda. Eu asta am personal și permanent și caracteristic. Sunt tot timpul la modă.

Și mi-a zis tipul ăsta foarte ciudat să citesc cartea asta. Acum e la modă să fii excentric, să asculți de oameni în care nu ai neapărat încredere la prima vedere. Da! Nu știai? E la modă să nu respecți aparențele.. În orice caz, mai e la modă și să fii nebun și spontan și impulsiv, să fii artist și să te crezi extraordinar de deștept. O să fiu și eu culturalistă și o să citesc.. chestia asta. Pare scurtă și cine știe.. poate e următorul pas în modă. Trebuie să știu puțin dinainte ce se schimbă.. să nu ratez nimic.”

O doamnă în roz, cu o vârstă imprecisă, foarte bine trăită de viață.. de viața mondenă.