”Nu-mi place să mă bag unde nu-mi fierbe oala și nu-mi place sentimentul de turmă. Când te duci cu toate oile la tăiat. Tot oaie sunt, nu mă dau lup, dar măcar să știu cine mă mănâncă.
De fapt, ce vreau să spun este că avem nevoie de o altă atitudine.
Vreau să schimb ceva în jurul meu. Bine. Încep să-mi spăl farfuriile nespălate de două zile și șterg praful prin cameră. Apoi plătesc cablul și nu-mi mai iau sticla aia de vin care îmi făcea cu ochiul. Bine, de fapt mie îmi făcea cu ochiul niște ciocolată. Același lucru. Eventual, după ce plătesc cablul și mă frustrez că nu mai am bani, mai și anulez contractul și dau televizorul la fiare vechi (sau electronice vechi sau cum s-o numi). Mănânc temir-ce vreo lună, timp în care mă trezesc devreme, citesc ce cărți mi-au mai rămas prin bibliotecă de la părinți, mă înscriu voluntar la o organizație pentru copii orfani și seara mă duc la niște cursuri gratuite de reorientare profesională. Buuun, mă fac bucătar chinez, că e la mine în cartier unu’ care și-a făcut restaurant cu specific și n-are clienți. Îl ajut și eu cu ce pot, da’ clienților nu prea le place mirosul de canal dintre blocuri. Trece timpul, până la urmă mă bag administrator la bloc, că restaurantul s-a dus pe apa sâmbetei, și dă-i și începe să tragi de datorii și datornici. Văd că treaba e ușoară dacă ai ceva minte și puțin câte puțin se adună, plus refaci calcule vechi greșite și alte miș-mașuri mai descoperi și, între timp, îmi fac și un CV colorat, învățând de la ăia mici, orfanii. Și cu CV-ul, dacă mă îndrept la un secretariat de agenție de adopții, s-ar putea să mă pupe în fund direct. Că am și experiență și am și răbdare, nu ca alte toante.
Și mă apuc să-mi gătesc singur ca să mănânc mai sănătos… mai și alerg vreo două ture în jurul blocului o dată pe săptămână, că în rest mă aleargă pușlamalele alea de copchii, că tare vioi și zbenguiți sunt… mai ales ăia de clasa întâi pe care îi duc de mânuță la școală, dimineața, că tare mi-s dragi.
Și mai iau legătura și cu fosta nevastă, noroc că o duce bine singurică, da’ tot vreau să mă laud cu schimbările și îi trimit pensia o dată pe lună, într-o felicitare făcută de ăia mici. Al meu e mare oricum și e plecat prin altă țară, dar azi îi trimit o scrisoare acolo în Belgia și am scris așa, o frază în engleză să-l dea gata: ”I miss you, motherfucker!” Noroc de vecinu’ de la 2, ăla cu diplome multe și cu agenția de ”travel”, că m-a învățat și pe mine nițică ”English”. L-am dat pe spate pe fii-meu, trebuie să-mi răspundă!
Și uite așa nu știu de când nu m-am mai uitat pe la televizor, că s-au tot adunat treburile și-mi ajunge ce văd în jurul meu.
Da’ uite că trec aseară prin centru să-mi clătesc și eu ochii pe la vitrine și văd așa o hărmălaie, că nebunii aglomerau pe acolo, pe străzi, că nu le ajunge înghesuiala din fiecare zi. Și m-am speriat puțin, dar am văzut că e mai mult zgomot decât altceva și m-am întors acasă, că poate oi fi primit între timp vreo scrisoare de la belgieni.”
Un oarecare om cu o oarecare viață și la o adâncime oarecare, la fel de reală ca lucrurile de suprafață de pe la televizor.
