Dintr-o barcă sare un om îndesat, gras și plin de purici. De fapt, pufoaica lui veche și roasă și roșie e sigur plină de ceva asemănător cu puricii. Pentru că omul se tot scarpină și dacă te scarpini așa vârtos, trebuie să ai un motiv bun. Se uită nedumerit la mare și se oprește o clipă din scărpinat. Parul lui cârlionțat, odată bălai, de făt-frumos, acum a rămas în 3 smocuri, unul mai scurt ca altul. Nici nu vreau să mă gândesc la ce se gândește.
Se întoarce și face câțiva pași. Malul apei e pietros, cresc câteva ierburi fine și lungi. În depărtare, câteva vapoare negre, ca de hârtie, taie în două marele albastru. Cerul și marea sunt un tot dacă le privești îndeajuns de mult.
Cred că o să pornesc la drum mâine. La asta se gândește omul. Poate nu ar trebui să vă spun, dar se gândește la asta în fiecare dimineață. În fiecare dimineață însă, se întâmplă ceva miraculos și îl ține în viață, pe mal. Deși, cine a spus că dacă pleacă cu barca aia verde și veche, cu o scândură lipsă, o să se înece. Poate tot un miracol îl va duce acolo unde vrea să ajungă. Important e, vă spuneți voi inteligent, să știe unde vrea să ajungă.
O sa pornesc la drum în larg și o să văd marele albastru. Acolo vreau să ajung. În mijloc. Se vede acolo un punct mai albastru ca toate.
Dar astăzi, un pescăruș s-a cuibărit în barcă și nu mai vrea să plece. Voi ați spune.. clar! Cu siguranță n-o să plece nici azi. Dar.. dar un simplu pescăruș a făcut ce n-a putut să facă nimic altceva. Un pescăruș în barca mea! Un altcineva viu în barca… MEA! Da, omul nostru era tare sălbatic și.. ținea foarte mult la barca lui. Nu ar fi suportat să fie invadată… de… altcineva. Oricine sau orice ar fi fost. Și atunci, fără să-și dea seama exact ce face, sare în barcă. Un salt acrobatic spectaculos, menit să sperie pescărușul… să-l sperie de moarte, nu oricum. Așa… Barca s-a speriat, da, dar pescărușul a rămas înțepenit pe marginea ei. Omul se holbează întărâtat. Ce tupeu!
Barca porni ușor să plutească, își descoperea hidrodinamica. Apa lingea scândurile obosite și le ținea sus, pe vârful undelor. Barca plutea! Omul se uită în jur și scoate un țipăt de bucurie. Nu ar fi crezut nici el. Poate de asta nu a plecat până acum. Poate din cauză că .. altcineva trebuia să ia decizia în locul lui. Se uită la pescăruș brusc. Din înflăcărarea de mai înainte, omul e acum blând ca un mielușel. Zâmbește fudul de barca sa… vezi, pescărușule, vezi, nu credeai că barca asta merge. Mă credeai prost, nu? Acum să te văd… să te văd unde vrei tu să navighezi. Unde vrei tu să te pierzi? În albastru nu o să ajungi odată cu mine. Nu o să ajungi, mă auzi? Trebuie să te întorci la mal de acuma.. gata. Ți-ai demonstrat, aa, orice vroiai tu să demonstrezi…
mulțumesc.
(to be continued)
