Mi-amintesc cum mi-ai spus
că nu toate întrebările au nevoie de răspuns.
Arborii din jurul blocului tău
îl îmbrățișează, dansează în vânt.
Gândurile mele nu mai au nicio greutate,
zboară, se risipesc imediat.
Mi-a rămas o singură emoție,
unde s-o pun, nu stă niciunde.
Avem exact valoarea critică care ne ține
atârnând într-o situație instabilă.
Fără simetrie, fără eleganță,
verdictul e doar o explicație abilă.
Momente de reculegere 