O înșiruire obișnuită de idei #1

Plouă din senin

Broscuțe mici străvezii împroșcate
pe trotuar, pe stradă,
peste tot

Ca o armată de lacrimi
neplânse

Când eram mică
undeva la țară în curtea străbunicii
am găsit o fântână
acoperită, părăginită

„Nu te apropia”, mi-au spus copiii din vecini
„Acolo trăiește o vrăjitoare, nu o trezi, poate ieși dacă ridici capacul de
lemn, nu-l ridica, nu te uita, nu îți imagina, ignoră complet și
scoate-ți-o din minte. Îți poate fura inima.”

I-am ascultat.
Am uitat.

A doua zi m-am apropiat de fântână și am privit-o
lung
și am tras cu urechea
și n-am auzit nimic

m-am apropiat
mi-am așezat degetele pe capacul de lemn
i-am simțit asprimea
bătrânețea
suferința
singurătatea cu care ne-a apărat
atâția ani.

Nimic altceva.

Am tras repede capacul la o parte
ca atunci când îți dezlipești un plasture și nu vrei să te doară
prea tare.

Nimic.

Miros de mucegai, cărămizi înșirându-se și lungindu-se în întuneric.
Un luciu discret de apă.
Un calm nesfârșit.

Nimic.

Pun capacul înapoi, cu grijă, ca o mângâiere.
Nici vrăjitoarea nu-mi vrea inima.
Nici eu n-o vreau.

Nu le-am spus.
Am uitat.

Iar noaptea trecută am visat cum
cad într-o fântână
prea adâncă
pereții se închideau peste mine

cădeam, cădeam
apa secase demult

cădeam, cădeam
ca într-un sac fără fund

m-am trezit din senin

Nu sunt doar un vot

Da, este pentru tine.
Da, sunt doar idei, strânse cu timpul.
Da, este o întrebare. O mare întrebare care mă bântuie.
Da, este efortul meu să înțeleg, dar este și eșecul meu de a vedea clar viitorul.
Nu, nu vreau să te conving că am dreptate.
Poate pentru că nu e locul meu aici. Nu e țara mea. Nu e România mea.

Mă uit în jurul meu și văd mulți oameni. Multe dezbateri. Multe cuvinte aruncate. Multe cuvinte irosite.

Văd și multe speranțe.

Tu la ce speri? Ce vrei?
Ai fi fericit dacă ai fi închis într-o cameră mică, dar, având mâncare zi de zi, apă, somn, tot ce-i de bază… cu nimic de făcut?

Ai fi fericit să stai și să ți se dea totul? Ai fi fericit să ai o slujbă, salariu bun și o viață liniștită?
Da, ai fi fericit, nu-i așa? Ai fi chiar și mai fericit dacă toate astea ți le-ar da cineva. Ai fi încântat să primești tot și să nu faci niciun efort. Te aștepți ca altcineva să te facă fericit. Te aștepți ca altcineva să îți asigure o viață bună. E nemaipomenit! Niciun efort, nicio durere, niciun stres. Ai fi o legumă care crește în grădina altcuiva. Ai fi un pui într-o fermă. Te-ai transforma tu în mâncarea lor, cei care te-au hrănit. Ei îți dau tot. Ei îți dau și ce să gândești, și ce să visezi. Ei o să te facă fericit, o să te pună la îngrășat. Și apoi o să te mănânce, ca niște canibali. Le pasă doar de propriul lor stomac. Și tu vei fi fericit, pentru că ai avut un scop. Nu ai fi reușit să îți faci singur viața, să ai propriile tale idei. Așa că i-ai ales pe ei. I-ai ales și nu ai crezut că sunt consecințe negative. Ai crezut că o să fii norocos. Tu nu ai cum să fii folosit. Nu ai cum să fii mâncat… Doamne ferește! Ești doar un om. Ai și tu nevoile tale… Ai viața ta de trăit… Meriți și tu ceva bun!

Dar, așa o fi?

Ești încă om? Ești tot om când alegi să fii condus de ei? Ești om când alegi să gândească ei pentru tine? Ești om când alegi să… te lași îngrășat și mâncat… de ei?

Da, ești. Ești ce vrei tu să fii.

Ai și tu nevoile tale și e foarte normal să vrei, să ceri, să speri.

Ai dreptul să alegi pentru acum, pentru azi.

Și vei primi ce vrei, azi. Vei mânca întâi tu.

Dar merită? Chiar merită ei? Îi cunoști atât de bine? Câtă încredere ai în ei?

Ești convins că ce îți promit o să se întâmple nu doar azi, dar și mâine? Mâine, după ce le dai puterea? Toată puterea? Ești sigur că o să fii apărat de rele?

Vei fi fericit când te vei uita în oglindă și vei spune: ”Da, îmi știu conducătorii, ei or să mă ajute, o să-mi dea ce am nevoie, o să aibă ei grijă de mine!”

Eu nu.

Eu nu cred în soluții de azi pe mâine. Eu nu cred că există o cale ușoară. Eu nu cred că își vor ține cuvântul.

Mâine vor uita ce au spus azi. Par încrezători. Te conving. Te păcălesc.

Pentru că mâine vor avea puterea și te vor ignora. Vor spune că ei au întotdeauna dreptate și vor folosi tot cuvinte să te facă să te simți ocrotit. Până când, devenind vânatul lor, ești prins și nu mai poți scăpa.

Mi-e frică. Tu știi ce vrei, dar nu știi cel mai important lucru. Tu nu știi că nimeni nu îți dă nimic pe gratis. Orice are un preț. Ce primești acum încă nu are eticheta pusă și nu știi ce plătești de fapt.

Până la urmă, nu e chiar așa de tragic. Eu am încredere în ceva.

Am încredere în câțiva. În câțiva dintre ei, care ar putea să fie conducători și care ar spune: ”Nu vă dau nimic acum. Nu am nimic de dat ca să puteți lua cu traista. Nu pot fi perfect pentru tine.

Însă, voi da tot ce e mai bun din mine. Și în câțiva ani vei vedea diferențele. E mult de muncă, dar putem face asta împreună.”

Asta înseamnă democrație pentru mine. Să ai la putere oameni care pot fi vulnerabili, care renunță la imunitate și care acceptă faptul că nu ei schimbă lucrurile, nu singuri.

Conducătorii noștri nu ne pot face viețile mai bune.
Nu ei ne pot face fericiți.

Conducătorii noștri sunt acolo ca să ne facă pe noi mai puternici.
Ei sunt aici ca să facă lucruri împreună cu noi.

Nu pentru noi.

Nu împotriva noastră.

Ci, împreună cu noi.

Noi nu scăpăm de luptă, de durere, de efort. Noi avem putere doar dacă o folosim. Dacă ne folosim drepturile.

Votul e doar unul dintre drepturi.

Mai sunt multe altele. Multe…

Săptămâna viitoare votez pentru toate lucrurile astea. Pentru democrație.

Votez, dar nu o să fie singurul lucru pe care îl voi face.

Pentru că în fiecare zi pot să mă bucur de fiecare drept pe care îl am.

O să lucrez, o să citesc, o să vorbesc cu prietenii, o să creez proiecte, o să ajut oameni și o să fac lumea un pic mai bună, așa cum cred eu că ar trebui să fie.

Nu o să aștept de la ei fericirea.

Sunt deja fericită. Pentru că sunt liberă.

Și nu vreau să mă culc pe o ureche.

Când crezi că libertatea e ceva normal și că va fi așa pentru totdeauna, exact atunci începi să o pierzi, încet-încet.

060214

– La ce te uiți, la stele sau la cum au scăpărat firele tramvaiului? Am văzut că zâmbeai.

Spuse unul, stând pe marginea trotuarului, în geacă neagră, după ce a mângâiat tramvaiul care trecea lent prin fața lui.

Eu mă uit în altă parte, apoi iar mă uit la cer. Nu mai e nimeni în jur. Tramvaiul e deja departe.

– M-ai auzit?

– Da. Nu știu ce să răspund… (spun eu, cam încet, mai mult pentru mine)

– Te uitai la stele sau la tramvai?

Insistă el.

– Nu există stele.. (spun eu, mai tare)

– Ei nu…

– E ceață. (spun eu sec și fără chef)

Între timp se face verde la semafor și trec repede strada.

– Ar fi bine să te bucuri de viață…

Sau ceva de genul ăsta, pentru că ajung pe partea cealaltă și nu mai aud.

De ce să pară ciudat un astfel de om, care stă pe marginea trotuarului, foarte aproape de stradă, și se bucură că oamenii mai zâmbesc din când în când?

Zâmbesc. Nu poți să fii fericit după cum vor alții. Poți să fii fericit pur și simplu.

Oda omului (13121997)

„Iubesc oamenii. Iubesc toți oamenii oricât de banali arată când trec pe stradă, chiar dacă mă enervează atunci când își irosesc talentul sau când fac lucruri stupide și își complică viața. Iubesc și oamenii comozi pentru că ei știu să aștepte și să lase timpul să treacă. Iubesc oamenii excesiv de grăbiți pentru că ei deschid calea și nu trebuie să-ți faci griji că înainte e vreo capcană. Iubesc oamenii pentru că sunt plini de contradicții și pentru că se schimbă. Iubesc oamenii pentru că sunt nostalgici și neputincioși în fața timpului. Iubesc oamenii pentru că au expresii amuzante pe chip în orice situație i-ai surprinde. Iubesc oamenii care merg cu metroul și adorm și apoi se trezesc exact la stația la care trebuie să coboare. Iubesc oamenii care sforăie pentru că își lasă visele să cânte. Iubesc oamenii care visează. Iubesc oamenii care au mulți bani și știu să-i folosească; și oamenii care nu au nimic, dar nu au nevoie de nimic. Iubesc oamenii nemulțumiți pentru că te poți compara cu ei și ai impresia uneori că ești mai puțin nemulțumit decât ei. Iubesc copiii pentru că au o logică diferită de a oamenilor maturi și iubesc oamenii maturi pentru că au o logică diferită de cea a copiilor. Iubesc oamenii care vorbesc mult pentru că îi pot asculta și râde pe înfundate. Iubesc oamenii care tac pentru că pot să vorbesc cât vreau și pot să am impresia că mă ascultă și ei nu râd pe înfundate cum fac eu. Iubesc oamenii care îmi seamănă și îi iubesc și pe cei foarte diferiți. Iubesc oamenii de la care învăț lucruri utile și pe cei de la care învăț lucruri inutile. Iubesc oamenii idealiști și iubesc oamenii care pun mâna pe sapă și sapă. Iubesc oamenii pașnici și oamenii care se răzvrătesc când nu le convine ceva, chiar dacă nu întotdeauna reușesc să schimbe lumea în care trăiesc. Iubesc oamenii bătrâni pentru că ridurile lor seamănă cu munții și cu marea și cu furtuna. Iubesc oamenii tineri pentru că nerăbdarea lor seamănă cu munții și cu marea și cu furtuna. Iubesc oamenii bătrâni care merg încet pe trecerea de pietoni și fac mașinile să aștepte. Iubesc oamenii care vor să ajungă pe lună și nu ajung niciodată. Iubesc oamenii care au mulți copii și oamenii singuri. Iubesc oamenii mediocri și oamenii care ascultă de toate sfaturile celor din jur. Iubesc oamenii cărora le pasă, chiar dacă le pasă doar de gura lumii, uneori e de ajuns și atât. Iubesc oamenii frumoși și toți oamenii sunt frumoși doar pentru că îi iubesc eu. Iubesc oamenii neîndemânatici și iubesc oamenii care își vând priceperea pe un preț corect. Iubesc oamenii care călătoresc și oamenii care poartă pălării. Iubesc oamenii care nu sunt de acord. Iubesc oamenii care iubesc oamenii și îi iubesc și pe cei care știu să urască. Iubesc oamenii care pleacă și oamenii care vin. Oamenii care plâng și oamenii care râd. Oamenii care au curaj să-ți înfrunte privirea și oamenii care se uită tot timpul la picioare atunci când merg. Iubesc oamenii și îi văd pe toți oameni, așa cum sunt și așa cum mi se pare. Iubesc oamenii care te ignoră, oamenii reci și oamenii care se agață de tine deși de abia te cunosc, oamenii pripiți. Iubesc oamenii pentru că îi pot privi cât vreau fără să-mi pese dacă cineva privește înapoi. Iubesc oamenii pentru că trăiesc și respiră. Iubesc oamenii pentru că sunt om. Iubesc oamenii pentru că sunt un om egoist.”

Un om într-o profundă stare de inconștiență emoțională și fericire.